Rival european pentru Starlink: mari operatori telecom vor să formeze consorțiu de comunicații prin satelit
Tehnologie

Rival european pentru Starlink: mari operatori telecom vor să formeze consorțiu de comunicații prin satelit

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (8 septembrie 2026, ora 09:27)

Mai mulți operatori europeni importanți, printre care Deutsche Telekom, Orange, Vodafone şi Telefonica, au în vedere crearea unui consorțiu pentru a participa împreună la o licitație privind accesul la spectrul de comunicații prin satelit rezervat în Europa.

Scopul este de a construi o infrastructură cu acoperire satelitară directă către dispozitive mobile, similară serviciului Starlink al lui Elon Musk, pentru zone cu acoperire terestră redusă.

Inițiativa face parte din strategia UE pentru consolidarea capacităților sale suverane în domeniul comunicațiilor prin satelit și dezvoltarea pieței europene de telecomunicații.