Sărăcia nu înseamnă doar un nivel redus de venit, ci și faptul că persoanele sărace plătesc mai mult pentru bunurile și serviciile de care au nevoie, un fenomen cunoscut sub denumirea de "prima de sărăcie". Studiile din SUA indică că o gospodărie cu venituri mici plătește anual cu câteva mii de dolari în plus față de o familie de clasă mijlocie din cauza dobânzilor ridicate, comisioanelor sau tarifelor mai mari.

Un exemplu concret este piața creditelor rapide din România, unde dobânzile pot ajunge la valori exorbitante, iar legile recente au încercat să limiteze povara financiară, deși aceasta rămâne semnificativă. Alimentația sănătoasă, precum și cumpărăturile în cantități mici, care sunt cele mai accesibile celor cu venituri reduse, implică costuri mai mari per unitate.

Acest paradox arată că sărăcia aduce cu sine un preț mai ridicat pentru banii cheltuiți, penalizând chiar și consumatorii prudenți. Astfel, lipsa unor rezerve financiare și istoric creditabil face ca persoanele vulnerabile să devină victime ale unor costuri inutile și inechitabile, afectându-le pe termen lung șansele de ieșire din sărăcie.