Tren diplomatic cu Boris Johnson, la un pas să fie lovit de ruși în Ucraina
Externe

Tren diplomatic cu Boris Johnson, la un pas să fie lovit de ruși în Ucraina

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (13 septembrie 2026, ora 21:09)

Personalități occidentale importante, între care fostul premier britanic Boris Johnson și fostul director CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei, atunci când Rusia a lovit un tren în apropiere cu o dronă cu reacție. Autoritățile feroviare ucrainene au anunțat că trenul diplomatic a reușit să plece înainte de impact, evitând victime.

Trenul diplomatic a fost avertizat în prealabil de o posibilă amenințare, iar pasagerii au primit instrucțiuni de evacuare, care au fost apoi anulate. În schimb, o altă garnitură a fost lovită la scurt timp după, la doar câțiva kilometri de granița cu Polonia.

Atacul face parte dintr-un val recent de acțiuni militare rusești în apropierea frontierelor NATO și UE, crescând tensiunile internaționale. Prezența unor figuri politice și militare occidentale în zonă a amplificat îngrijorările legate de riscurile conflictului din Ucraina.