
Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția prin care Dr. Max SRL va prelua activitatea a 18 farmacii operate anterior de grupul Marcos Provit, companie controlată de parteneri de afaceri ai nepotului fostului premier PSD Marcel Ciolacu.
Marcos Provit, care gestionează brandul Evofarm și operează în 15 județe, se află în concordat preventiv după pierderi financiare și se confruntă cu mai multe litigii comerciale. În ultimii ani, compania a extins rețeaua farmaciilor prin achiziții semnificative.
Lanțul ceh Dr. Max face parte din grupul Penta Investments, care are o prezență importantă în România și este cunoscut pentru controversa sa în Europa Centrală, prin legături vechi cu lumea politică și scandaluri de corupție.