
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a precizat că partidul său este dispus să participe la discuții cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, cu condiția ca aceste negocieri să se desfășoare înainte de consultările oficiale de la Cotroceni.
El a subliniat faptul că majoritățile parlamentare se constituie în jurul unui program comun și a unui nume pentru prima funcție în Executiv, semnalând că nu există în prezent negocieri cu parlamentari individuali, ci doar discuții instituționale.
Peiu a respins ideea unui guvern format cu sprijinul AUR în jurul lui Siegfried Mureșan, considerând că această opțiune nu are șanse reale de reușită.