După Al Doilea Război Mondial, SUA au construit o rețea extinsă de baze militare în întreaga lume, bazându-se pe superioritatea aeriană pentru protecția acestor amplasamente în conflicte. Acest model a fost aplicat în timpul războaielor din Irak și Afganistan, unde bazele americane au fost relativ sigure.

Recentul conflict cu Iranul a demonstrat că această asumpție nu mai este valabilă, punând sub semnul întrebării întreaga strategie militară pe care SUA s-a bazat mult timp pentru operațiuni ofensive și dislocarea de muniții.

Această schimbare indică necesitatea unei reevaluări a modului în care SUA își proiectează puterea militară globală, având în vedere creșterea riscurilor pentru amplasamentele militare externe și schimbarea dinamicii conflictelor.