
Pe tronsonul Nădășelu-Mihăiești, echipele de constructori au finalizat lucrările de suprabetonare și au început montarea hidroizolației. La viaductul Topa Mică lucrările avansează în ritm accelerat.
Construcția implică aproape 500 de muncitori și utilaje, iar contractul de aproape 1 miliard de lei este finanțat prin Programul Transport 2021-2027.
După terminarea viaductelor și a celor 30,6 km dintre Nădășelu și Zimbor, se va circula continuu pe o distanță de 155 de kilometri între Poarta Sălajului și Târgu Mureș.