
Potrivit ANM, începând cu dimineața zilei de 11 octombrie și până în 13 octombrie vor apărea precipitații temporare în toate regiunile țării. Duminică ploile se extind din vest, urmând ca luni să predomine în sud-est, cu caracter avers și unele descărcări electrice.
La altitudini de peste 1.500 m, în special în Carpații Meridionali, vor cădea lapovițe și ninsori. Cantitățile de apă vor fi în medie de 15-20 l/mp, iar vântul se va intensifica, cu rafale de până la 90 km/h în zonele montane.
La București, duminică cerul va fi mai mult senin, iar temperatura maximă 28-29 grade. De luni vremea se răcește brusc, cerul va rămâne noros, iar ploile vor fi permanente, cu temperaturi maxime în scădere la 15-16 grade.