
NEPI Rockcastle a inaugurat parcul fotovoltaic de la Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, cu o capacitate instalată de 56,2 MW și peste 90.000 de panouri solare bifaciale de ultimă generație, parte a investițiilor de peste 100 milioane euro în energie verde.
Acest parc produce anual aproximativ 73.000 MWh de energie electrică regenerabilă, cât consumă peste 40.000 de gospodării, și reduce anual cu 17.000 tone emisiile de CO2. În plus, proiectul va fi susținut de sisteme moderne de stocare cu o capacitate totală de 300 MWh.
Investiția face parte dintr-un plan de dezvoltare început în 2021, beneficiind de depășirea pragului de rentabilitate al costurilor panourilor fotovoltaice și a fost realizată în colaborare cu Global Technical Systems (GTS).