Fosila copiilor timpurii ai speciei Australopithecus africanus poartă urmele unor atacuri ale păsărilor de pradă uriașe, indicând că aceștia erau vânați nu doar de prădători terestre, ci și aerieni, fapt ce a influențat modul lor de viață.

Această vulnerabilitate din aer a încurajat evoluția mersului biped, cooperarea și viața în grup, care ofereau avantajul numărului mai mare de „ochi” pentru detectarea pericolului. Pe rol a fost și dezvoltarea limbajului, pentru coordonarea în afara câmpului vizual.

Păsările uriașe, precum vulturi și teratorni, erau prădători de top în epocile trecute, iar adaptarea umană la aceste amenințări este o componentă esențială în înțelegerea evoluției Homo sapiens.