Moartea nu reprezintă neapărat o experiență dureroasă, deși bolile sau traumatismele pot cauza suferință. Pacienții află adesea o reducere progresivă a conștienței și somnolență, limitând percepția durerii în ultimele momente ale vieții.

Deși respirația poate deveni zgomotoasă, acest fenomen indică o stare profundă de inconștiență și nu neapărat suferință. Cercetările neurologice au arătat că activitatea cerebrală poate continua temporar după stopul cardiac, însă nu există dovezi clare că aceasta corespunde conștienței.

Experiențele persoanelor care au fost resuscitate descriu senzații de calm, percepția unor luminări și stări extracorporale, sugerând o complexitate neașteptată a proceselor psihiatrice și neurologice din apropierea morții.