
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, aflat în Penitenciarul Pelendava pentru tentativă de viol, a beneficiat de permisie între 2 și 3 noiembrie, însă nu s-a mai întors la penitenciar la termenul stabilit.
Autoritățile au fost sesizate de către penitenciar și au început căutările, inclusiv prin deplasarea la domiciliul său din comuna Catane, județul Dolj, însă fără succes.
Poliția a cerut sprijinul populației, rugând persoanele care au informații să anunțe cel mai apropiat post de poliție sau să sune la 112 pentru localizarea deținutului.