Decizia retragerii Brigăzii 2 Americane din România reflectă o recalibrare strategică a prezenței militare a SUA în Europa, orientată spre flexibilitate și mobilitate, fără a diminua angajamentul față de flancul estic. România devine un actor esențial prin infrastructura logistico-militară dezvoltată, exemplificată de baza Mihail Kogălniceanu.

Polonia își întărește poziția ca putere terestră majoră la flancul nordic, investind masiv în armată, în contrast cu România care prioritizează centri logistici și mobilitatea alături de integrarea regională. Aceste două abordări se completează, creând o arhitectură de securitate diversificată în NATO.

Pentru România, provocarea este să se mențină un spațiu atractiv pentru desfășurarea rapidă și eficientă a trupelor, să își crească capabilitățile și să își consolideze poziția la Marea Neagră, devenind un pilon al securității pe flancul estic, în cooperare cu aliații săi.