Agenția Meteorologică Japoneză a raportat un cutremur de 6,2 grade pe scara Richter în vestul Japoniei, în zona prefecturii Shimane, produs la ora locală 10:18. Nu a fost emisă alertă de tsunami.
În urma seismului, trenurile de mare viteză din regiune au fost oprite temporar după o pană de curent electric. Primele imagini din orașul Matsue nu au arătat pagube.
Autoritățile au declarat că centrala nucleară situată în apropiere nu a suferit daune, iar viața publică revine treptat la normal, deși seismul a fost urmat de replici de intensitate mai mică.